 
                            
                                                
                            Statul va finanţa doar cinci zile de carantină pentru persoanele care se deplasează în zone în care există epidemie
                        
                        
                                                            Stiri Nationale
                                                        
                            15/07/2021
                            
                        
                        
                            Casa Națională de Asigurări de Sănătate ne recomandă să studiem cu mare atenție locațiile din străinătate în care intenționăm să ne petrecem vacanța în lunile care urmează. Pentru că, începând cu data de 1 august, persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, vor beneficia de indemnizație suportată din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru o perioadă de 5 zile, față de 14 zile, cum a fost prevăzut până acum.
În această categori intră cei care, deși cunosc aceste condiții la momentul inițierii deplasării decid, totuși, să meargă în acea zonă și care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni  factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu de carantină.
                            
                                                    
                    