 
                            
                                                
                            Valoarea tichetelor de creșă a fost majorată, din această lună, ajungând la 520 de lei
                        
                        
                                                            Stiri Nationale
                                                        
                            05/04/2022
                            
                        
                        
                            Valoarea tichetelor de creșă a fost majorată, din această lună, cu 30 de lei. Aceasta este de 520 de lei, față de 490 de lei anterior. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.
”Pentru semestrul I al anului 2022, începând cu luna aprilie, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor din Normele metodologice de aplicare a Legii privind acordarea biletelor de valoare este de 520 lei. Valoarea nominală se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2022, respectiv august și septembrie”, se arată în ordin.
Tichetele de creșă se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
                            
                                                    
                    