Masca medicală sau FFP2 devine obligatorie în România, în spaţii închise și în aer liber Primăria cumpără peste 7.000 de tablete şi 1.100 de laptopuri pentru şcolile din oraş
Masca medicală sau FFP2 devine obligatorie în România, în spaţii închise și în aer liber Primăria cumpără peste 7.000 de tablete şi 1.100 de laptopuri pentru şcolile din oraş
Stiri Nationale
06/01/2022
În contextul în care cazurile de infecţie cresc vertiginos în ţară, iar în lume varianta Omicron, mult mai contagioasă, a provocat apariţia a milioane de noi îmbolnăviri, Guvernul României a aprobat introducerea de noi măsuri de prevenţie a răspândirii Covid-19. Una dintre cele mai importante măsuri este introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie atât în spaţii închise, cât şi în spaţii deschise. Pe deasupra, masca nu poate fi de orice fel, ci trebuie să fie fie mască medicală, fie mască de tip FFP2, care oferă un nivel mai ridicat de protecţie. Excepţiile de la purtarea măştii sunt puţine. Spre exemplu, nu trebuie să poarte masca de protecţie copiii cu vârste de până la 5 ani şi nici persoanele care fac sport în aer liber, spre exemplu jogging. De la începutul săptămânii, România este pe o curbă ascendentă.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0