Ștrandul din Satu Mare va fi închis. Consiliul Local rupe contractul cu firma care l-a concesionat
                        
                        
                                                            Stiri Locale
                                                        
                            23/06/2021
                            
                        
                        
                            Ștrandul din Satu Mare nu se va mai deschide anul acesta și, cel mai probabil, nici în anii următori, deoarece ar putea să urmeze procese pe bandă rulantă.
Consiliul Local și Primăria vor să rupă înțelegerea valabilă pe 49 de ani cu firma care a concesionat ștrandul din municipiul Satu Mare pe motivul ca nu ar fi respectat anumite termene din contract și nici nu are bani să deschidă locația în acest an.
Conform surselor oficiale, motivul închiderii ștrandului ar fi un litigiu pierdut în instanță, în urma căruia ar fi nevoită să plătească milioane de lei despăgubiri către o sătmăreancă, fapt care ar afecta capacitatea firmei de a se susține. Consilierii însă spun că firma nu ar mai avea capacitatea economică nici în prezent.
Se va cere rezilierea amiabilă prin instanță, a contractului de concesiune, invocându-se nerespectarea termenilor asumați de către operatorul economic, în timp ce se va căuta o altă soluție pentru administrare.