Primăria a comandat proiectarea celor două pasaje subterane din fața magazinului Crișul și stației CFR
Primăria a comandat proiectarea celor două pasaje subterane din fața magazinului Crișul și stației CFR
Stiri Locale
07/06/2022
Primăria Oradea a comandat proiectarea viitoarelor pasaje subterane din fața magazinului Crișul și a stației CFR. Potrivit unui comunicat al Primăriei, lucrările fac parte dintr-un proiect care vizează realizarea coridorului de mobilitate Magheru – Republicii cu un sistem de undă verde pentru tramvai. Lucrările de proiectare au fost împărțite în două loturi. Primul, care vizează tronsonul Bulevardului Magheru delimitat de podul Dacia și magazinul Crișul, a fost atribuit proiectanților clujeni de la Someș Top Group, pentru suma de 1,7 milioane de lei plus TVA. Cel de-a doilea tronson, delimitat de magazinul Crișul și gara CFR, a revenit tot unei firme din Cluj-Napoca, Costin și Vlad - birou de proiectare, pentru suma de 1,4 milioane de lei, fără TVA. Serviciile de proiectare, vor cuprinde de la studiu de fezabilitate și studiu de trafic până la proiectul tehnic cu detalii de execuție și asistență pe durata execuției.
Comentează
Pentru a comenta trebuie să te autentifici
Autentificare Înscriere Facebook Autentificare
Comentariile utilizatorilor
0