 
                            
                                                
                            Peste 29 de mii de cereri de sprijin au fost depuse de fermierii din județ la APIA
                        
                        
                                                            Stiri Locale
                                                        
                            23/05/2022
                            
                        
                        
                            S-a încheiat perioada de depunere la APIA Centrul Județean Bistrița – Năsăud și centrele locale arondate a cererilor de sprijin pentru fermierii din judeţ.
Au fost depuse 29.023 de cereri de sprijin pentru o suprafață de peste 180 de mii de hecare, pentru toate cererile utilizându-se aplicația IPA Online.
În conformitate cu prevederile comunitare și naționale în vigoare, Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile, până la data de 10 iunie inclusiv, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
Pe 12 mai s-a încheiat și campania de depunere a cererilor privind acordarea ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovine, suine și avicol.
La nivelul Centrului Judeţean Bistrița-Năsăud au fost depuse 4.986 de cereri de sprijin pentru un efectiv de peste 58 de mii de capete de bovine și 6 cereri pentru sectorul avicol.
                            
                                                    
                    