 
                            
                                                
                            Oradea își va întâmpina și în acest an turiștii cu o nouă serie de beneficii și gratuități
                        
                        
                                                            Stiri Locale
                                                        
                            10/05/2021
                            
                        
                        
                            Pentru al doilea an consecutiv, Oradea își va întâmpina turiștii cu o serie de beneficii și gratuități.
Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune, cu sprijinul Primăriei Oradea și în parteneriat cu OTL, cu instituțiile muzeale din oraș dar și cu unitățile din industria ospitalității, a reluat campania de gratuități pentru cei care vizitează Oradea, începând cu data de 4 mai.
Prin intermediul campaniei, turiștii care vor fi cazați la una dintre unitățile de cazare clasificate din Oradea, pentru minimum 2 nopți consecutive, se vor putea bucura și anul acesta de acces gratuit la toate secțiile muzeale care aparțin de Muzeul Țării Crișurilor, Muzeul Orașului Oradea, precum și la obiectivele turistice din administrarea Oradea Heritage, dar și de transport gratuit timp de 24 de ore, în întreaga rețea a OTL.
Pentru a beneficia de acestea, turiștii trebuie să acceseze aplicația oradealifenouveau.ro.
                            
                                                    
                    